Despre scufundari

Toate noțiunile de bază pe care trebuie să le ştiţi despre scufundări

Scufundarea reprezintă înotul subacvatic folosind echipament de scafandru (SCUBA -Self Contained Underwater Breathing Apparatus = Aparat autonom de respiraț sub apă). Folosind un cilindru cu gaz comprimat pentru a respira (de obicei aer, dar uneori și alte gaze), scafandrii au posibilitatea de a sta sub apă o perioadă mult mai lungă decât ar fi posibil doar prin reținerea respirației – ore sau chiar zile!

Cu ajutorul echipamentelor, asemenea măştilor de scufundare, a regulatoarelor de presiune, dispozitivelor de control al flotabilitatii, labelor de inot şi a instrumentelorde măsurare, scafandrii au posibilitatea de a explora lumea subacvatică. Scufundarea modernă este foarte sigură, oferind o mare protecție, și deasemenea, este și ușor de invățat. Toate noțiunile de bază pot fi învăţate chiar si in trei zile.

Scufundarea este un sport care se practică în întreaga lume ca și sport de agrement sau poate fi chiar și o profesie. Există multe locuri de muncă pentru scafandri, cum ar fi ghid sau instructor de scufundari recreationale, scafandru comercial, scafandru polițist, scafandru ştiinţific şi scafandru militar.

De ce fac oamenii scufundări?

Pentru unii înseamnă frumusețea recifului şi viaţa marină existentă, pentru alţii e fiorul descoperirii unui mister în adâncimi, în interiorul unei epave sau peşteri – toată lumea are un alt motiv pentru scufundare, dar majoritatea ar fi de acord că este pur și simplu aceea plăcerea pură de a descoperi lumea subacvatică, o lume atât de îndepărtată de a noastră încât nu are cum să nu vă uimească cu adevărat. Fie că doriţi să vă relaxaţi în timp ce fotografiați peştii tropicali viu colorați, fie că sunteți încântaţi de puterea şi frumusețea unor rechini sau vă câștigați existența executând lucrări subacvatice, scufundarea le conține pe toate.

Cine poate face scufundări?

Răspunsul este simplu – aproape oricine. Scafandrii au varste incepand de la 8 ani in sus şi provin din toate categoriile sociale. Iată câteva consideraţii de bază:

• Vârsta

Copiii de la vârsta de 8 ani pot începe lecțiile de scufundări cu programele predate în siguranţă, în ape cu adâncime mică care vizează în mod special copiii mici. De la vârsta de 10 ani copiii cu obține primul certificat de Scafandru Junior pentru Ape Deschise (Junior Open Water Diver), iar cei având 15 ani, sau mai mult pot fi certificați ca fiind Scafandru de Apa Deschisa (Open Water Diver). Nu există limite de vârstă superioară.

•Sănătate

Trebuie să fiți într-o stare bună de sănătate. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să fiți într-o condiție foarte bună, dar să nu aveți probleme medicale grave. Atunci când vă înscrieţi la un curs, va trebui să completați un chestionar medical şi dacă dumneavoastră sau instructorul dumneavoastră este de părere că aveți motive de ingrijorare, veţi fi trimis la un medic pentru evaluare. Desigur, pe lângă sănătate trebuie să știți și să înotați, să plutiți sau să călcați apa.

• Dizabilități

Scufundările sunt accesibile și persoanelor cu dizabilități fizice. Mulți instructori sunt instruiţi să ofere cursuri de scafandri adaptate pentru persoanele cu dizabilitati şi există și societăţi de scufundări ale căror scop principal este de a facilita şi a promova scufundările pentru persoanele cu probleme fizice.

Ce tipuri de scufundări există?

Există mai multe tipuri de scufundări, ceea ce înseamnă că există întotdeauna ceva nou de făcut şi de văzut. Menționăm cele mai renumite tipuri de scufundări:

• Recreațional/ De Agrement

Cei mai mulți scafandri sunt scafandri de agrement şi această formă de scufundare este considerată cea care este dedicată distracției. Unii scafandri adoră să se uite la pești și la corali, dar există, de asemenea, multe domenii specializate de scufundări. După certificarea Open Water (scufundare în apă deschisă) aveți posibilitatea de a finaliza cursuri în numeroase tipuri de specialități, inclusiv, dar fără a vă limita la: scufundări de noapte, scufundări la epave, scufundări de adancime, navigare, identificarea peştilor, naturalismul subacvatic, fotografie, filmare, scufundări în peșteră, scufundări sub gheață, scufundări la altitudine, şi scufundări pentru salvare (scafandru de salvare).

• Tehnic

Unii scafandri de agreement(recreaționali) doresc să exploreze lumea marină chiar și mai departe decât permite echipamentul și cursul de scafandru de agrement. Scufundarea tehnică cuprinde domenii cum ar fi scufundări la adancimi extreme, scufundări avansate la epave şi scufundări avansate în peșteră. Scufundarea tehnică este menită pentru scafandrii de agrement foarte experimentați şi necesită o pregătire și un echipament de specialitate.

• Comercial

Scafandrii comerciali fac scufundări pentru a-și câștiga traiul. Ei construiesc structuri subacvatice, asemenea platformelor petroliere, execută operaţiuni de întreţinere subacvatică, controale, creează hărţi, participă la operațiuni de salvare şi lucrează în alte domenii având ocupații legate de scufundări.

• Militar

Scafandrii militari se aseamănă scafandrilor comerciali, însă implică și sarcini cum ar fi supravegherea subacvatică, deminare şi cercetare militară. Scafandrii militari şi oameni de ştiinţă au fost istoric, responsabili pentru cele mai multe progrese în cee ce privește echipamentele de scufundare și medicina scufundării.

Unde se pot realiza scufundări?

Aveţi posibilitatea de a face scufundări oriunde găsiți apă. Peste două treimi din planetă este acoperită de apă, astfel încât aveți posibilitatea de a face scufundări aproape oriunde. Recifele tropicale de corali tind să fie cele mai populare în rândul scafandrilor de agrement, dar există, de asemenea, multe lucruri minunate care pot fi găsite în medii cu apă rece, cum ar fi lacuri, râuri, si foste cariere de piatră, inundate.

Scafandrii pot fi văzuți în toate colţurile lumii, începând de la recifele tropicale din Caraibe şi Marea Barieră de Corali, până la cel mai mare lac din lume în Siberia – chiar sub gheaţa din Antarctica. În timp ce, cele mai multe magazine pentru scafandri şi centre de scufundari operează în medii calde tropicale este de asemenea, normal să găsiți centre locale de scufundări şi cluburi de scafandri în cele mai multe oraşe din întreaga lume – chiar şi în oraşe fără apă.

Scroll to top